25 de copii de la Centrul de Plasament Orlat au fost mutați în luna septembrie 2019 într-o nouă casă la Asociația SOS Satele Copiilor din Cisnădie.
„După o perioadă de 5 luni de la mutare, apreciem că acești copii s-au adaptat în căsuțele în care au fost repartizați și relaționează bine cu părintele social și cu ceilalți copii din casă, după cum rezultă din discuțiile avute cu personalul SOS, cu copiii și din vizitele efectuate la SOS”, precizează reprezentanții DGASPC Sibiu.
Cu această ocazie directorul general, Laura Camelia Vîlsan, a mers în vizită la copii pentru a vedea modul de adaptare al acestora în căsuțe:
„Evaluarea situației acestor copii după câteva luni de acomodare în noua lor casa este un gest firesc și mi-am dorit să-i văd, să vorbesc cu aceștia despre viața lor în cadrul SOS Cisnădie și mărturisesc că sunt plăcut impresionată de înfățisarea lor, de deschiderea cu care au vorbit despre activități, colegi, școala, dar, mai ales, am apreciat enorm luminozitatea chipurilor și bucuria care se citea în ochii lor.
Evoluția lor este vizibilă, încurajatoare și îmi exprim dorința ca toți copiii noștri să fie protejați în casuțe de tip familial corelativ cu închiderea centrelor de plasament clasice.”
Asociația SOS Satele Copiilor din Cisnădie are 12 case de tip familial, iar în fiecare dintre ele o mamă socială care locuiește permanent în această casă are în îngrijire 6-7 copii de diferite vârste, băieți și fete. În casele de tip familial ale SOS frații biologici cresc împreună, în aceeași căsuță.
PRECIZARE: Mama socială, care asigură supravegherea copiilor și îngrijirea lor de bază, este susținută în activitatea ei de un asistent familial și o echipă psiho-pedagogică formată din 6 specialiști (psihologi, asistenți sociali, psihopedagogi).
Cei 25 de copii pentru care s-a înlocuit măsura de protecție de la CP Orlat la SOS sunt găzduiți în diferite căsuțe, respectându-se principiul menținerii fraților împreună.
Copiii desfășoară activități atât în comunitate, cum ar fi dansuri populare la Casa de Cultură a orașului Cisnădie, dar și activități zilnice în cadrul asociației (joc și relaxare, matematica distractivă, să vizionăm un film împreună – emoțiile noastre, să povestim împreună – un mod de relaxare, cerc de lectură, cine știe – câștigă, cerc de creație și pictură, cinema SOS, prietenul meu calculatorul).
Așadar, implicare, inspirație, soluții eficiente și, mai cu seamă, OAMENI DEDICAȚI. Pentru binele copiilor aflați în grija statului.
Foto: DGASPC Sibiu