Write a comment

Consiliul Local Șelimbăr va avea în dezbatere în ședința din 26 iulie proiectul de hotărâre prin care se propune înființarea unei unități a Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

 

Practic, aici vor funcționa echipaje SMURD, de pompieri și descarcerare.

Așa cum susțin autoritățile locale, înființarea acestei subunități are ca scop principal reducerea timpului de răspuns și creşterea mobilităţii echipajelor de intervenţie în cazul producerii unor situaţii de urgenţă în comuna Șelimbăr, dar și localitățile adiacente.

 ”Subunitatea va fi dotată cu ambulanță SMURD autospeciale de stins incendii, precum și echipamente pentru intervenții de descarcerare. Este un proiect extrem de important pentru comunitate. În multe situații câteva secunde contează enorm. Noi vom economisi câteva minute cu această unitate pe care Șelimbărul o va construi”, a declarat primarul comunei Marius Grecu.

Conform proiectului, administrația locală își asumă construcția efectivă a clădirilor și anexelor, dotarea lor și plata ulterioară a utilităților.

În rest, totul va fi achitat de către structura județeană.

Sediul se va construi pe strada Podului, la intrarea dinspre strada Mihai Viteazu.

Foto: primariaselimbar.ro

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.

Say something here...
Cancel
Log in with ( Sign Up ? )
or post as a guest